Nu am să vorbesc prea mult despre cât este de bună cartea și interesantă în comparație cu filmul. Este evident. Literatura îți oferă posibilitatea de a visa, de a trăi istorii departe de realitatea în care te afli. Cărțile sunt un semifabricat ce lasă loc pentru fantezia bucătarului. Filmul, prin comparație, este un produs final. Este ceea ce vrea regizorul, operatorul, actorii să vezi. Este modul prin care poți petrece bine timpul. Dacă pelicula e o țigară, pagina este o pastilă LSD.
—-
Evident am citit mai întâi cartea. E bună. I-am dat trei stele pe goodreads și trei chestii mi-au plăcut deosebit:
Oamenii sunt foarte plini de sine când spun că animalele sunt “fericite” și “libere” în sălbăticie. Mai mult ca atât, că sunt legume în grădinile zoologice. Leii aleargă prin savane nu din fericire, dar de foame, din nevoia de a vâna. Sunt permanent răniți, mor de boli, de slăbiciune. [mai multe în carte]. Tema e vaporoasă, sigur nu vom ști niciodată răspunsul adevărat până nu vor vorbi animalele cu noi sau invers. Totuși e sigur că animalele nu o duc rău în “captivitate”. Majoritatea celor care, din neglijența lucrătorilor, au evadat s-au întors înapoi în grădinile zoologice.
Ceva mai deosebit este practica lui Pi Patel de a urma simultan trei religii: Creștinismul, Hinduismul și Islamismul. În viața mea scurtă și neînsemnată m-am gândit deseori, că dacă Dumnezeu există, este unul și același peste tot, simplu a primit nume diferite, chipuri, legende. Protagonistul însă a mers mult mai departe, el crede în existența tuturor, separat, fiecare cu propria formă de existență și încearcă să-i urmeze necondiționat. De ce nu?
A treia a fost dezvăluirea adevăratei naturi a omului. Când viața este pusă în pericol, falsurile încep să se desprindă ca foile de ceapă și rămâne miezul. La fiecare acest miez e diferit, și de cele mai dese ori greu de gustat în viața plină de confort, tehnologii digitale, surplus de resurse și atenție. Viața poate sfărâma principiile și valorile oricui, diferența între noi este că cineva cedează mai ușor, cineva mai cu sânge și doar unități contrazic începutul aceste propoziții.
—-
Aș vrea să cunosc părerea despre film a celor care nu au citit cartea . Sigur eu m-am plictisit, știind totul înainte, și asta a afectat capacitatea mea de a judeca obiectiv creația lui Ang Lee. Am mers la film pentru că am dorit să-l dărui unei persoane dragi și am sperat mult că îi va plăcea. Se pare că am reuși. Plus am dorit să văd efectul când balena zboară deasupra bărcii [în carte nu e așa ceva].
În film, normal, lipsesc multe momente din carte. Un fragment mare este întâlnirea lui Pi, când acesta a orbit din cauza slăbiciunii pentru vreo 2 zile, cu un alt orb în altă barcă. Aceștia fiind leșinați de foame tot delirau despre o “banană care a crescut atât de mare că s-a rupt din copac, era frumoasă și coaptă, și cineva a mâncat-o”. Apoi străinul a încercat să negocieze schimbul unei ciubote de piele care o avea…până la urmă urcat în barcă a încercat să-l omoare pe Piscine Molitor Patel, pentru ai mânca ficatul, inima și plămânii, însă acesta la împins și primul a fost mâncat de către Richard Parker.
Vice-versa, în film sunt momente care nu au fost scrise în carte – din câte țin minte nu era nici o istorioară de dragoste cu fetița din India.
Oricum, a fost unicul film care am dorit să-l văd de ceva timp la cinematograf, că în rest arată doar prostii, judecând după gustul meu.
Când eram Dor, trăiam pe acoperișurile orașului și mă hrăneam cu apa cerurilor.
Nu sunt adeptul rezoluțiilor a la “în anul nou las fumatul”, devenite la modă de curând. Sau poate “de curând” zice fiecare generație nouă. Exact așa cum nu sunt de acord cu bonusarea anuală, în business terms. Primești targetele, le setezi ca obiective, dar cu rutina și avalanșa de sarcini auxiliare, îți bagi piciorul și faci ce trebuie Azi!