..mai mult emoții, decât cuvinte.

Un roman în două volume, care l-am primit ca recomandare după post impresiile despre “Shogun“.

Diferența între cele două opere e totală, una scrisă de britanicul James Clavell și cealaltă de japonezul Eiji Yoshikawa. În “Shogun” găsim descrisă în cele mai mici detalii societatea feudală japoneză, cu ansamblul de tradiții și valori pe alocuri șocante pentru creștinii occidentali; iar personajele apar mai mult ca niște piese a unei mari table de șah. Astfel acțiunile deși vii, sunt zidite într-un labirint strategic. Prin comparație, Eiji Yoshikawa concentrează atenția asupra unui singur erou – Miyamoto Musashi, și auto-dezvoltarea [în eng sună mai bine – self development] acestuia. Așa persoană a existat cu adevărat în jurul anilor 1600 și este unul dintre cei mai cunoscuți rōnin-i [samurai fără stăpân] ai Japoniei. Povestirea vine din interior, deși se relatează cel mai des de la persoana a treia; ai permanenta impresie că te afli în corpul lui Musashi și “crești”, te lupți, înveți, iubești, te dezamăgești tu însuți.

În română opera e împărțită în două volume, suficient de mari ca după 1000+ pagini să începi a încurca numele multor eroi secundari. Într-o oarecare măsură am retrăit problema citirii “Unui veac de singurătate”. Dacă  Gabriel García Márquez folosește câteva nume asemănătoare, în “Musashi” simplu sunt o sumedenie de nume japoneze, majoritatea cu terminații identice care nu doar e imposibil să le reții, e complicat să le și citești. Am avut o obsesie să nu sar nici un nume cu privirea, l-am citit fiecare pe silabe, de multe ori repetat. E haios că se întâlnesc în operă și localități denumite exact ca și eroii, devine și mai confuz.

—

Fiecare poate găsi ceva pentru el între rândurile acestei lecturi. Eu m-am concentrat la modul de auto-disciplinare a lui Musashi în căutarea Căii Samuraiului (luptătorului).

Sunt câteva citate care mai bine vor explica subiectul:
“Rather than worrying about your future, thinking ‘Perhaps I should become this. Perhaps I should become that,’ first be still and build a self that is as solid and unmoving as Mount Fuji. Never court the favor of people in society. If you become someone who is looked up to by others, then the world will naturally accord you the value you merit.”

“Fighting isn’t all there is to the Art of War. The men who think that way, and
are satisfied to have food to eat and a place to sleep, are mere vagabonds. A
serious student is much more concerned with training his mind and disciplining
his spirit than with developing martial skills.”

“I want to dedicate myself to training and discipline. I want to spend every moment of every day working to improve myself.”

“I want to lead an important life. I want to do it because I was born a human being.”

—

Unele chestii care mi-au plăcut deosebit: Musashi nu acordă atenție doar practicii sabiei, cu timpul el înțelege că adevărul nu se află în nenumărate lupte. Dânsul urmează Calea Strategiei, chiar și samuraii sunt numiți ”maeștri ai strategiei” – din ”The Book of Five Rings”, scrisă de Musashi. Astfel în viața sa a acordat deosebită atenție agriculturii, caligrafiei, sculptatului, practicii Zen, picturii. Le face pentru a înțelege mai bine cum sunt construite alte arte, astfel devenind mai aproape de arta mânuirii sabiei [în Calea sa el inventează un stil nou – lupta cu două săbii simultan, cea lungă și cea scurtă. Această metodă îi apare ca o revelație, după o luptă cu aproximativ o sută de dușmani, unde el instinctiv scoate a doua sabie. Mai târziu spune că două săbii devin una, așa cum sunt mânuite de ambele mâini ale aceluiași corp. Inventarea stilului a mai fost posibilă datorită faptului că Musashi nu a urmat careva tipare în practica sa și lipsei unui profesor.].

La fel am fost plăcut surprins cum eroul cărții prețuiește viața, printr-un contrast puternic cu alți samurai și mai ales cu personajele din nuvela “Shogun”, care erau gata să-și piardă viața de multe ori pentru orice fleac și mă dezgustau prin asta. Astfel el de câteva ori a întors spatele dușmanilor după ce a considerat că sabia sa a văzut prea mult sânge sau când nu dorea să pună în pericol viața celor apropiați – acte de nepriceput pentru un samurai din acele timpuri. A fost dur criticat, batjocorit, numit laș. În localități apăreau afișe ce îl provocau la noi lupte și îi ponegreau numele. El însă căuta un loc liniștit în munți și practica una din ocupațiile preferate până se calmau spiritele – ”am să omor zece, au să vină o sută, am să omor o sută, au să apară o mie..până la urmă voi pierde”.

—

În carte aparte foarte des devotamentul poporului japonez. Față de opera “Shogun”, unde practic persistă doar devotamentul față de lord, aici am desprins câteva feluri diferite:
– de dragoste, unde Otsu, iubita lui Musashi, este gata să-l aștepte toată viața până acesta va găsi Calea și se va întoarce la ea. Îl urmează, îl pierde și-l caută din nou aproape zece ani, permanent fiind devotată lui.
– de discipol. Fiind retras, a avut puțini și niciodată nu a căutat să fie urmat de cineva. Uneori când se refugia în munți pentru meditație, le spunea să-l aștepte undeva, el se va întoarce în doi, trei ani. În răspuns primea doar “Da sensei! Da stăpâne!”.
– de ură. Bătrâna Osugi la fel la urmat pe Musashi în jur de zece ani, ca să se răzbune. A început să-l persecuteze încă când avea cred, din impresii, în jur de 60 de ani și a tot continuat până.. El de fiecare dată evitând conflictul, capcanele, bârfele care aceasta i le întindea.

—

Făcând o paralelă cu artele marțiale – Karate, cu frică că sunt obraznic, pot spune că arta Sabiei este mai ușoară, din punctul de vedere a concentrației asupra Obiectului. Astfel samuraii, inclusiv eroul nostru își îndreaptă toată energia spre Sabie. O venerează mai mult decât pe soție sau copii. Noaptea o cuprinde, ziua o poartă peste tot; are încredere în Ea, îi dedică viața și sufletul. Într-un cuvânt, Sensul tranzitiv al Căii luptătorului este sabia. Și este mai simplu când acest sens are formă, nume, calități.

Karate (arta de a lupta cu mâinile goale), presupune de la bun început găsirea acestui Sens în noi. Dacă un samurai are arma gata și învață să lupte cu ea. Noi trebuie să creăm arme, apoi să învățăm a lupta cu ele. Cel mai des are loc în paralel. Armele pot fi pumnii, privirea, picioarele, genunchii, capul, palmele, etc.

Dar spre sfârșit și cei – și cei ajung să devină un întreg cu ”arma” lor, doar căile sunt puțin diferite.

—
EPILOG

Când citești romanul, te cuprinde o liniște și încredere. Singurătatea se transformă într-un mod de viață. Însă după două treimi te gândești cum să păstrezi sursa de inspirație, stăpânire, modestie și meditație care vine din carte. Dependența devine rușinoasă.

P.S. Sincer mulțumesc Nataliei pentru recomandare.
P.P.S. Următoarea carte – “A Book of Five Rings“, care învață Arta Strategiei, scrisă de Miyamoto Musashi.
P.P.P.S. preferatul meu citat: ”Fii mulțumit că alții nu te supraestimează și astfel nu acorzi atenție aparențelor” Takuan (preotul), către Musashi.