Nu sunt adeptul rezoluțiilor a la “în anul nou las fumatul”, devenite la modă de curând. Sau poate “de curând” zice fiecare generație nouă. Exact așa cum nu sunt de acord cu bonusarea anuală, în business terms. Primești targetele, le setezi ca obiective, dar cu rutina și avalanșa de sarcini auxiliare, îți bagi piciorul și faci ce trebuie Azi!
Prefer să adaptez rezoluții zilnice, săptămânale, maxim lunare. E mai simplu să trackuești totul, plus obții rezultate mici repede, care te țin motivat. Nu înseamnă că este nevoie să lași fumatul într-o lună, simplu rezoluția ar trebui să sune ceva de genul: “fumez cu 1 țigară mai puțin fiecare săptămână” sau “reduc bugetul alocat cu 20{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} fiecare 30 zile”.
Sunt sigur că unii din voi au foi A4 pe peretele din dormitor sau boardul mesei din oficiu, cu liste “To do”. Să încerc să ghicesc unele din ele:
1. să slăbesc cu 10 kilograme
2. să călătoresc mai mult
3. să citesc 20 cărți în acest an
4. să merg mai mult pe jos
5. să beau minim 2l de apă pe zi
6. să-mi schimb locul de muncă
apoi, sper că nu aveți din astea:
1. să mă căsătoresc
2. să plec din țara asta borâtă
3. să-mi cumpăr încă o sută de fulare colorate
și bucuros aș fi dacă apar din astea:
1. să nu mai fiu așa bâdlă
2. să zamacesc narcisistul din mine
3. să zâmbesc minim unui om străin pe zi
4. la fel când sunt călcat pe picior în transport
5. să nu mă uit mai des de o dată pe săptămână la știri, de dorit deloc.
6. să nu mă enervez ever
—-
Cu toată critica față de rezoluții, îmi plutește una în cap de vreo lună.
Anul ăsta – începutul deja sună tâmpit – vreau să scap de frustrare. Frustrare nu în sensul corect a cuvântului, ce îl găsim în DEX. Frustrare în sensul – rușine de pe urma unor fapte neutre sau cu bune intenții.
Acest sentiment mi se pare cel mai tâmpit care îl poți trăi în viață. Nu am de gând să mai fiu “frustrat” când:
– întind cuiva mâna pentru salutare, dar nu sunt observat.
– nu dau bani la cerșetori, fie că au fotografii cu copii în mână, fie că le lipsește un picior.
– am încercat 5 perechi de blugi, dar am plecat fără cumpărături.
– când ofer o floare, iar ea face față speriată fiindcă “are pe cineva” sau nu a mai primit flori de ani.
– când spun cuiva adevărul în față.
– când cer un salariu mai mare.
– când zic că nu vreau să vin acasă.
– când nu mai caut scuze.
– când pun o întrebare la care toți știu răspunsul
– când mă dezamăgesc în cineva
– când nu știu
– când vreau
– când acționez mai repede decât alții
– refuz să mai beau alcool la masă
– refuz un fum
– refuz oameni
– refuz activități “interesante”
– când spun că nu am timp “și pentru asta”
– când refuz un vendor
– când spun că nu voi sta forever
– nu vreau să împrumut bani
– când închid telefonul, șterg din friends și skype.
– când vorbesc româna între ruși în vârstă
– când spun Iubesc, știind că îndărăt va veni doar un smile
Scriindu-le, imediat mi se pare că toate sună banal, chiar stupid, poate copilăresc, dar în viață aceste situații sunt mai încăpăținate, tocmai de asta am decis să le exteriorizez.
*Problema frustrării este că aceasta omoară inițiativa în om. Devii reacția la acțiunea altora. Însă indiferent de numărul eșecurilor, eu îmi rezerv dreptul de a încerca mereu, necondiționat, fără resemnări. Karma e karma, eu sunt eu. Dacă fac parte din Karma, atunci o pot influența.
Frustrarea este foarte nociva (indiferent de situatie) si poate distruge chiar sentimente.
Intrebare: de unde vine frustrarea?
vine de la nesiguranța în sine. Omul care e sigur pe acțiunile sale, intenții și gânduri, nu cunoaște frustrare.
Citeva observatii:
1. A citi carti multe nu inseamna nimic, daca nu transformi cunostintele in actiuni reale: faptul ca tu stii tare-tare multe nu ajuta pe nimeni, inclusiv pe tine. Mai bine de stiu mai putin si de infaptuit mai multe.
2. Tu nu poti spune ca “sper ca nu te castoresti anul acesta” — ce drept ai sa diminuezi institutia familiei, precum si sa iei in deridere pe cei ce vor sa se casatoreasca anul acesta. este o chestie personala, intima si, chiar daca ti se pare straniu, fireasca.
3. Sper sa imi schimb locul de munca — sper ca angajatorul sa nu citeasca blogul tau. 🙂 Daca serios: pur si simplu schimba-l. Stiu oameni care “vor sa isi schimbe locul de munca” de zeci de ani.
4. A spune adevarul in fata — mai intai intreaba-te daca oamenii au nevoie de “adevarul tau”. Nu trebuie sa ii schimbi pe oameni: schimba-te pe tine si spune “adevarul in fata” doar atunci cind oamenii iti cer sa te dai cu parerea. Sau atunci cind in joc sunt interesele tale. Cind in joc nu sunt afectate interesele tale, precum si nimeni nu iti cere sfatul — mai bine taci.
5. Si ultima: daca nu te simti frustrat atunci, cind spui “iubesc” si ti se raspunde cu un suris rece, atunci, de fapt, tu nici nu iubesti cu adevarat.
Merci pentru observații.
1. de acord
2. vorbeam de cei care nici nu au pereche, dar simt ca o ”obligație” că TREBUIE să se căsătorească acest an.
3. cititor, sper să fi înțeles mai bine ce scriu. nu mă refeream la mine, am un loc de muncă care mă aranjează bine.
4. nu am ce răspunde, comentariu tipic a unui om ce caută să contrazică orice și pe oricine. dacă ar fi să scriu așa ca să placă la toți, să intru în detaliile care intri tu, ar trebui să scriu km.
5. a nu fi frustrat, nu înseamnă a nu fi distrus, îndurerat…
Majoritatea frustrarilor de mai sus le am si eu si chiar o sa “imprumut” lista ta. O diferenta ar fi : eu cand actionez inaintea altora , ma simt excelent (ce-i drept, se intampla cam rar : )
🙂