OVERLOADed (marsh)rutka

Eu am obosit, voi? În fiecare dimineaţă, aceeaşi poveste. Trăiesc lîngă intersecţia străzilor E. Coca şi V. Lupu. Trebuie să vin la Botanica. Nu am decît 115 sau 104 care înconjoară dublu. Pentru a avea un avantaj, în fiecare dimineaţă merg pe jos pînă la str. Belinski.

Ca să urc în maxi taxi trebuie să aplic măiestria coatelor şi a umerilor. Îmi pare rău, dar şi eu trebuie (nu că vreau) să ajung la birou. Dar asta nu e tot. Şoferul se mai opreşte de cîteva ori pînă a ajunge la spitalul de urgenţă şi suport măiestria altora.

Fiecare dimineaţă e o nouă aventură. Am avut de toate. Se repetă doar încălţămintea făcută praf de fiecare dată. Îmi plac cei (mai exact cele, că bărbații tac) care stînd cu bucile moi pe scaune strigă la restul că de ce urcă, de ce nu aşteaptă următoarea rutieră!?

– Doamnă (vaco!), în fiecare dimineaţă, la această porţiune de drum, “rutierele” ajung pline, nu odată am lăsat să treacă cîte una, cîte două, că poate măcar pe volan la şofer voi găsi loc.

sau

şoferii, care tot se văicără “nu noi încarcăm, oamenii singuri urcă”.

– Da cacova hrena tu opreşti rutiera în mijlocul nicăieriului?! Ca să iai un gît de aer?! Ai obraz!

Şi se întreabă, cu ce am meritat asta? Doar nu încerc să merg gratuit. Plătesc regulamentar. Achit taxe la stat din salariu. “Za shto mne eto?”. Chiar nu se poate de pus 5 maxi taxi în plus la orele de vîrf? Cine reglementează asta? Ei merg cu “marshrutshile”?

Nu vreau să fie doar un articol scris şi aruncat în arhivă, vă rog, cei care lucrează în sistemele de stat, aruncaţi un link responsabililor. Nu e nevoie să daţi link la blogul meu, nu am nevoie de trafic, puteţi face Copy->Paste şi trimiteţi prin email.
Vă mulţumesc anticipat,

Cetăţeanul A. Haret.

P.S. şi nu ar încurca oleacă de stimă reciprocă în “situaţii încordate”.

Tunsoare la 20 de ani de independență

Parcă așa, în afară de probleme de rutină, viața pare plăcută. Chiar și gropile în drumuri sau clădirile demolate/ridicate își au locul lor în viața de zi cu zi. Și tot calvarul socialopoliticoeconomic devine o normalitate, atît timp cît nu scot capul din scorbură.

Parcă așa, în afară de probleme de rutină, viața pare plăcută. Chiar și gropile în drumuri sau clădirile demolate/ridicate își au locul lor în viața de zi cu zi. Și tot calvarul socialopoliticoeconomic devine o normalitate, atît timp cît nu scot capul din scorbură. Și majoritatea cunoscuților “stau” bine. Chiar dacă se plîng ziua în bloguri despre nelegiuiri, seara beau liniștiți mojito prin lounge-uri, noroc de Foursquare; și e normal, așa trebuie să fie.

Tot mai rar, dar intră pe la mine Prietenul meu drag, ne cunoaștem de 22 de ani și nu ca înainte, acum ne trebuie motive ca să ne vedem, dar încercăm să le găsim. Cel mai des e unul și același – tunsoarea. Încă venit din state mi-am luat o mașină și de atunci, cum spunem “dăm lîna jos”. Eu mai puțin, că după cîte vorbeam, m-am cam burjuit, împreună cu tot moldnetul, însă Prietenul tot îi dă cu “troica”. Chiar dacă eu mi-am lăsat păr și mai merg pe la “Frizerii”, îl aștept cu mai mare drag de fiecare dată să-i facem capul lună.

Totul începe cu un pahar de bere sau vin, poate două, nu mai mult…că el are copil și eu antrenament. […] după tunsoare mai stăm la un pahar de vorbă și aici am ajuns la ceea ce vroiam să spun:

Mi se rupe inima în patru, mi se face mică ca puricele … el, cîndva funcționar de stat, îmi descoperă cîte una, cîte două “care-i sistema” la noi în țară. Și atunci mă trezesc eu de la problemele mele corporative. Mai mare jelea și nu știu ce-i de făcut. Că ori liberalii, ori democrații, ori comuniștii – tot acolo. CÎTĂ PUTREZICIUNE LA NOI ÎN ȚARĂ, MAMĂ DRAGĂ MĂ APĂRĂ. Huinea toate demolările și tot restul, parcă nu mă consider tare prost, dar să mă gîndesc, nu știu care e soluția. Totul e cumătrizat și corupt pînă la tampoane, pînă la ceara din urechi, pînă la părul din nas. Nu am să enumăr acum vreun caz special, nu are rost. Pur și simplu în așa momente mi se lasă mîinile în jos. Și doar asta am vrut să împart – slăbiciunea și deznădejdea care mi-a rămas, după ce l-am petrecut din nou pe Prieten.

20 de ani de independență, se spune că e puțin pentru o țară și așa este, dar de nu am fi trăit noi pe acest pămînt de mii de ani …

Lamati, nestroiti! v.2

Vedeți cum, problema arhitecturii orașului în care trăim nu constă doar în demolări și monumente istorice lăsate în “paragină”. Pe jumătate constă și în obsedarea moldoveanului pentru construcție. Știți vechiul banc, dacă lîngă poartă a apărut paie și lut, atunci moldoveanul și-a luat concediu. […]

Vedeți cum, problema arhitecturii orașului în care trăim nu constă doar în demolări și monumente istorice lăsate în “paragină”. Pe jumătate constă și în obsedarea moldoveanului pentru construcție. Știți vechiul banc, dacă lîngă poartă a apărut paie și lut, atunci moldoveanul și-a luat concediu.

– Du-te mai bine la mare!

Îi știu și pe părinții mei, îi știu pe cumătrii lor, îi știu și pe cumătrii voștri, și pe voi vă știu. Și eu sunt așa.

– Hai să facem aici o sobă, ca peste un an să o “mutăm” în camera cealaltă. Hai să o facem mai mare, nu, mai mică! Hai să adăugăm aici un perete și să lungim acoperișul. Fereastra asta e prea mică …

Doamne ferește ce se face cu blocurile din Chișinău. Cresc ca niște ciuperci, din contul lor propriu. Parcă sunt acoperite de bube, care se extind: balcoane, garajuri, grădini, “bisetce”, totul îngrădit, locuri pentru frigărui, verande etajate, etc. Parcă sunt niște copaci ce se acoperă cu mușchi, ciuperci și alți paraziți.

Acum, față de demolări, unde problema e mai mult de ordin al aspectului, aici, față de faptul că devenim ca niște cartiere de prin India, apare și problema securității.

90{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din toate construcțiile astea samavolnicești, la un mic cutremur se prăbușesc ca și un “cartacnîi domic”. În plus, ele invocă pericol și asupra clădirilor gazdă, înconjurîndule din jur-împrejur, le fac mai rigide, îngreunează fundamentul, etc.

Interesant cum primesc ei autorizații și cine le dă, și de ce le dau, și cei care nu le au, de ce nu sunt verificați și nu amendați, dar demolați!

Vorbă să fie, eu nu-s mai bun și dacă aș avea oleak de bablo, mi-aș lua un apartament cu 1 cameră la primul etaj și în 3 ani îmi ridic o vilă cu 2 garajuri și bazin. Dar nu-mi dați voie. Opriți-mă! Oameni buni!

Al vostru,
Andrei Haret.