Orice lucru care îți stă în cale trebuie conștientizat. Și cât de atent nu aș trăi, permanent îmi scapă chestii. Mi-am dat seama că îmi scapă conștientizarea ignorării indiferenței. Cu alte cuvinte, am devenit indiferent că sunt indiferent.
—
Mă simt un luptător aspru cu indiferența, nu-i permit să pătrundă în mintea mea, în sufletul meu, în acțiunile mele. Lupt să nu pătrundă în familia mea, între prieteni și colegi. Indiferența e mai ușor de prevenit, decât izgonit. Indiferența e ca rugina, ea pătrunde și macină mecanismele dinăuntru. Un șurub ruginit nu mai poate fi scos din piuliță. E ca și sudat. Poate fi doar tăiat sau sfredelit = distrus. La ce nivel pătrunde indiferența în om, în societate? Ce să tai, ce să sfredelești? Rugina e relativ ușor de ținut la distanță, cu vopsele, cu uleiuri. Să fie oare Indiferența cauza sau consecința, în cazul moldovenilor?
—
Mă simt un promotor al indiferenței. Ori eu am ajuns prea mult să confund liniștea interioară, cunoașterea istoriei, libertatea și împăcarea cu Indiferența (?). Sunt prea multe evenimente care nu mai vreau să-mi tulbure liniștea mea și a celor apropiați mie. Prea multe evenimente se repetă fiecare milioane, mii, sute sau zeci de ani la rând. Fenomene naturale sau cele provocate de rasa umană, care doar pe cei “orbi” îi mai pot impresiona. Istoria este probabil cel mai puternic instrument pe care îl are omenirea, dar la care se apelează demagogic; în mod practic, călcând pe aceleași greble. Refuz să fac parte din acea turmă.
Și totuși, sunt oameni care se opun valurilor de războaie, corupției, epidemiilor, Indiferenței și schimbă puțin câte puțin cursul istoriei spre bine. Datorită lor, azi trăim cum trăim. Și noi trăim bine. Deci să fie liniștea interioară, cunoașterea istoriei, libertatea și împăcarea un refugiu, iar eu un laș?
