Am o relație stranie cu muzica. Îmi place. Îmi place mult. Îmi place tare. Dar, se pare că nu am ocazii pentru ea… sau ce naiba?
Cel mai mult timp neutilizabil îl am când mă deplasez: merg la lucru, de la lucru, la masă, la un notar etc. În rest, când sunt liber – sunt ocupat. Sunt acasă și mănânc, ne uităm la un film, înot, citesc, ieșim în oraș etc.
Dar muzica îmi place mult.
Acum, aș putea asculta muzică când merg cu troleibuzul spre birou sau când merg pe stradă spre o destinație relativ scurtă 1-5km. Sau aș putea asculta muzică când ciclez, ce uneori o fac. Eu, chiar am permanent căști la mine, fiindcă nu-mi place să vorbesc la telefon fără ele, îmi ocupă o mână. Am și ce asculta, câteva aplicații bune și 5Gb internet mobil. De multe ori, chiar pornesc muzica, dar o opresc peste 10-15 minute. Cauze sau scuze văd două și poate nici una integral adevărată.
Rar petrec timpul pe stradă sau în transport public. 90{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} mă aflu acasă, la birou sau între alți pereți. Respectiv, când sunt pe stradă sunt flămând de sunete străine, naturale: păsări, iarbă, transport, vorba oamenilor, vânt, pași, uși etc. Ele fac să mă simt parte a acestei lumi; o trăiesc și eu odată ce simt că mă înconjoară. Orașul e poluat sonor, dar oricum e viu. La țară e mai bine.
Altă cauză – când nu-s în vacanță, acea perioadă de timp în afară de 28 zile pe an, capul îmi este cam obosit. Uneori supra obosit. Muzica ușor adaugă la oboseala existentă, fiindcă necesită atenție, pentru a fi ascultată calitativ. Și când am ocazia să ies pe stradă, folosesc acest moment pentru a face liniște în cap, nu vreau sunete ritmice. Prefer să-mi abandonez atenția, să hoinărească – pe vârful unei case, prin geamul unei ferestre, pe caroseria unei mașini scumpe, pe încălțămintea mea, pe gropile în fața încălțămintei mele, pe un fund durduliu, pe scaunul unei terase. Atenția, e ca un câine din ăsta care abia așteaptă să-l lași slobod, să-i dezlegi zgarda. A obosit să fie cuminte.
Astfel, mi-i greu să aleg acel timp în care să ascult acea muzică care îmi place atât de mult (trip-hop, light dubstep etc.)
Chiar și când sunt singur acasă, fac curat, oricum prefer să ascult liniștea. La mine în suburbia Codru e mare liniște.
Uneori ascult muzică când ciclez. O fac mai mult în afara orașului. În oraș e bine să ai patru ochi – doi care văd și doi care aud. Când ieșim la șoseaua “lată”, folosesc căștile mici, care permit să intre și alte sunete străine – motoarele și roțile mașinilor, cei mai mari dușmani pe care îi avem. Dar iar, ascultarea muzicii mă înlătură de la experiența pură a mersului pe bicicletă. Muzica mă tele-portează în lumea sa perfectă, paralelă lumii noastre. Și când mă trezesc, sunt deja acasă, cu 50 km în spate și nu prea multe emoții. Pe șosea nu sunt foarte multe sunete. Dar asta și e frumusețea ei. Păsărele, greieri, (mașini), sunetul propriilor roți pe șosea și cam atât. Ador la vale să întorc urechea în jos sau înainte, așa ca vântul să nu bată paralel, dar perpendicular, atunci nu face acel zgomot ssssss și pot auzi acel șșșșș produs de anvelope. Că cât e mai mare viteza, cu atât e mai puternic șșșșșșșș.
Deci muzică practic ascult în mașină (maestro fm) și la birou. În mașină oricum sunt atent la drum, nu pot face altceva și muzica nu-mi încurcă. Chiar îmi place. La birou, dacă nu-s foarte obosit sau nu trebuie să compun ceva (scriu un text, să gândesc o schemă, să compun o ilustrație, să adun niște idei) îmi pun Annie Mac în urechi. Dacă trebuie să creez ceva, nu pot asculta muzică. Doar lucru executiv îmi permite acest lux. Sau mai pot pune situri din astea care generează sunete de greieri, valurile mării, vânt, clopoței etc. Dar când ies afară pe 5 minute să respir, muzica nu mai are loc să mă însoțească.
—
Unul din marele mele visuri, este să-mi fac o colecție bine organizată de muzică pe comp și telefon. Dar nu știu pentru ce, oricum nu prea o ascult…
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~