3 luni în Stockholm de Social Media ROI

Alte aspecte ale călătoriei în Suedia – interviu preluat de pe www.allmoldova.com:

”Cum să calculezi profitabilitatea investinţiilor în social media – Social Media ROI

Andrei Haret

Andrei Haret ocupă funcţia de  – Interenet și Digital Media specialist la Moldcell, în cadrul departamentului de Marketing. Un reprezentant progresist al tinerei generaţii cu care ne mândrim. A fost ales conducător de proiect la Stockholm, unde timp de 3 luni a încercat să găseasca un indicator care ar arăta cât de profitabile sunt investiţiile în social media.

Andrei, explică în câteva cuvinte unui om care nu este din domeniu cu ce te ocupi tu? Ce presupune funcţia ta?

Există 3 segmente de care sunt responsabil, primul şi cel mai complicat segment este digital developement care include dezvoltarea tuturor platformelor digitale Moldcell: site-uri, aplicaţii, site-uri mobile, jocuri pentru Facebook. Pentru orice produs digital eu formulez sarcina, selecţionez agenţia care se va ocupa de acest produs, ghidez, aprob fiecare task, până la lansare şi după lansare monotorizez lucrările de menţinere a produsului.

Al doilea segment curpinde publicitatea online. Tot ce ţine de negociere contracte, pînă la producerea banner-elor, plasarea, monitoring, măsurarea rezultatelor, creşterea eficienţei.

Ultimul, dar nu cel din urmă segment este social media marketing. Acest segment presupune următoarele sarcini : promovarea companiei, a imaginii companiei în reţelele sociale unde sunt activi clienţii noştri, gestionarea serviciului clientelă online, stabilirea strategiei de comunicare şi conţinutului ce urmează a fi plasat.

În linii foarte generale cam cu asta mă ocup eu, development, publicitate şi social media.

De cât timp activezi în acest domeniu şi ce studii ai absolvit?

În domeniu activez de vreo 6 ani, în 2008 m-am angajat oficial şi lucram pe specialitate, iar la Moldcell am venit în toamna 2009. Am absolvit facultatea de Statistică Cibernitică şi Informatică economică. În general vroiam să fac programare şi limbi străine, era la început de trend atunci, dar ulterior am decis să merg la ASEM, m-am gândit că economia îmi va fi mai utilă.

Cât de mult te-au format ca profesionist studiile? Cam câte procente în lucrul tău utilizezi din studii?

Cred ca vreo 20 {6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din ceea ce folosesc eu acum mi le-au oferit studiile. Eu sper ca şi restul colegiilor mei să aibă cam acelaşi procentaj, 20 deja e bine. Universitatea mi-a format anumite direcţii şi mi-a cizelat nişte trenduri de gândire. De fapt studiile economice îţi dau nişte idei despre cum se dezvoltă un business, unde e locul unei economii într-o ţară, unde-i locul unei ţări în economia mondială. Chestii care sunt necesare pentru o dezvoltare multilaterală.

E mai comod să vorbeşti cu colegii din alte departamente când termenii economici generali îţi sunt cunoscuţi, vorbiţi în aceeaşi limbă. La fel e cu IT-ul.

Poţi să spui că domeniul în care activezi e unul din cele mai bine plătite şi trendy?

Depinde şi de industria ţării. În diferite ţări colegii care ocupă aceeşi poziţie au diferite responsabilităţi. Eu nu aş putea spune că activez anume în o direcţie, deoarece toate 3 segmente sunt diferite, publicitatea de social e diferită, dar dezvoltarea digitală e în general aparte. Însă cu siguranţă aceste 3 segmente ţin de viitor.

Povesteşte despre experinţa din Stockholm.

În interiorul TeliaSonera, holding-ul din care face parte Moldcellul există un network pentru cei din domeniul social, acolo se discută pe diferite teme. Holding-ul are în jur de 30 de brend-uri din peste 20 de ţări, şi din fiecare ţară câte un reprezentat în domeniul social comunică pe această reţea. Comunicăm, facem sharing de experienţă, conferinţe web odată în lună. Lars Wallmark era responsabil de această reţea, el a şi fost în Moldova atunci când a făcut un tur prin toate ţările unde activează companiile TeliaSonera că să facă cunoştinţă cu toţi participanţii la reţea.

Plecarea mea in Stockholm, se rezumă la domeniul Social media. Proiectul a durat 3 luni, de pe 1 februarie până pe 1 mai.Iniţial am crezut că o să fiu un asistent ajutor, când am ajuns am înţeles că sunt conducător de proiect, iar Dl Lars e superviser. Sarcina aceasta presupunea să te pricepi în cifre, statistică, contabilitate, am recapitulat mai multe formule şi teoreme din anii de studenţie.

Proiectul a avut  ca scop calcularea ROI – return on investement în social media, un indicator financiar care îţi arată profitabilitatea investiţiilor într-o activitate, în cazul dat în social media.

SPRE EXEMPLU AI PE PAGINA TA 1000 DE LIKEuri SAU UN MILLION DE FANI, DAR CE ÎNSEAMNĂ ASTA ÎN BUSINESS VALOARE? DACĂ AI ŞTI CUM SĂ CALCULEZI ROI ATUNCI AI PUTEA DA RĂSPUS LA ACEASTĂ ÎNTREBARE!

În industria social media marketing, ROI acum e întrebare de top, dacă scrii în google Social media ROI o să ai o groază de link-uri şi informaţie la această temă. Dar, din păcate în concluzie nu se dă un răspuns concret cum se calculează acest ROI în social media.

De ce te-au ales anume pe tine?

Candidatura mea s-a discutat şi în oficul din Stockholm şi în Istanbul. Nu ştiu câte candidaturi au mai fost, nu am intrat în aşa detalii, până la urma am fost ales şi asta a fost important.

Apropo, în Stockholm procedura  de angajare a străinilor e dificilă, dacă au o poziţie vacantă ei trebuie să plaseze un anunţ, să facă un concurs şi dacă nu s-a găsit nimeni din Suedia care să corespundă cerinţelor, atunci caută în UE, şi dacă nici in UE nu s-a găsit nimeni, atunci şi doar atunci ajung şi la noi.

Cum te-ai ispravit cu o sarcină atât de complicată?

Responsabil eram doar eu, dar am implicat mulţi colegi din Suedia, Nepal, Norvegia, Danemarca. Eu aveam nevoie de părerile oamenilor ca să ştiu dacă merg în direcţia corectă. Atunci când nu ai puncte de reper îţi este greu să te orientezi, şi să înţelegi dacă mergi corect.

Făceam o prezentare, o formulă  şi le dădeam lor ca ei ulterior să-şi expună părerea, şi îi rugam să mă critice ca să iasă bine proiectul. Pentru că proiectul o să-l folosească tot grupul din care noi toţi făceam parte.

Săptămânal aveam meetinguri cu Lars, şi el vedea dintr-o parte ce fac eu. Ca volum nu era aşa de mult lucru ca la Moldcell. Însă era lucru creativ, uneori stăteam cite două zile cu markerul în mână în faţa tablei pentru a formula o schema sau o idee. Nu mă controla nimeni, trebuia singur să mă automotivez.

Care a fost rezultatul muncii tale de 3 luni?

Am venit cu un plan de acţiune care includea 2 segmente mari. Cum să generezi conţinut pe social care ţi-ar aduce venit măsurabil. Nu tot ce punem pe social îţi aduce venit, şi nu tot venitul este măsurabil. Asta e problema cu social.
Să zicem ai un magazin online. Ai plasat oferta pe facebook, cineva a intrat a văzut oferta şi s-a dus pe site s-a uitat, s-a informat dar nu a cumpărat nimic.  A revenit a doua zi  nu fiind redecţionat de la pagina de pe facebook, dar déjà culegând adresa site-ului direct. În cazul dat ai nevoie de diferie tehnici, roboţi ca să poţi urmări traseul user-ului.

Al doilea segment include tehnici de măsurare a  acestui venit. Am inclus multe instrumente digitale care o să ajute specialiştii.

Am venit şi cu un study case pe Moldcell în care am arătat pas cu pas cum se implimentează planul ăsta, şi am creat un calculator în Excell unde urmărind acest plan, tu colectezi datele şi la urmă primeşti ROI.

Practic cu astea 3 documente mari am venit, prezentarea, study case şi calculatorul.

Ce curiozităţi ai aflat despre suedezi?

Am fost cazat în un apartament în Stockholm, doar după o lună am înţeles că eu stau într-o regiune foarte importantă, deşi apartamentul hotelier era simplu şi modest. Ei pun mare accent pe faptul unde locuieşti, nu doar colegii mă întrebau unde sunt cazat, dar şi partenerii. Mie mi s-ar părea că este o întrebare indecentă la un meeting să te întrebe unde locuişti, pentru ei e ceva normal. Am avut întiâlniri cu reprezentanţii companiilor Google, Adobe, Facebook şi întrebare obligatorie era “unde locuieşti?”.

Asta într-un fel determină poziţia socială, ei nu te întreabă unde lucrezi sau ce ai absolvit. Adresa locuinţei e un parametru de evaluare a stării financiare şi a statului social.

Cauza e faptul că imobilul e foarte scump şi e foarte greu de găsit, dacă vreai un apartament pe timp lung poţi să stai în rând şi 4 ani-5 ani.

Ce poţi spune despre Stockholm celor ce vor să-l viziteze?

Eu sunt fan al instagramului şi în prima zi când am ajuns nu ştiam ce să fotografiez- atât de frumos e fiecare colţ de stradă şi cladire. Este un oraş vechi, şi extrem de frumos.

În general e destul de scump, o masă la amiază e la 200 lei, până şi produsele alimentare de bază costă mult mai mult decât te-ai fi aşteptat.

Bucătărie suedeză nu o să găseşti la tot pasul, e foarte multă bucătărie internaţională, japoneză, chineză, coreană, libaneză, indiană. Mâncarea suedeză e gustoasă şi destul de simplă. Specific lor e faptul că combină dulcele cu săratul. Ei la steak servesc un gem din pomuşoare care seamănă a coacăză.

Sistemul de transport public e extraordinar de bun, în general suedezii mi s-au părut foarte buni la crearea de sisteme. Ai şi metro, şi tramvai, şi vapor. Cumperi un card care costa la 1000 lei pe lună, ceea ce nu e mult pentru ei, şi mergi cu el nelimitat în orice tip de transport.

Nu au bilboard-uri si chioşcuri. Nu au stâlpi, luminile le leagă de o clădire şi de alta, deci strada e largă şi curată. E un oraş care trebuie vizitat.

P.S. Impresiile lui Andrei despre Stockholm le cititi aici>>> şi aici>>>

Gemma Solomon
allmoldova

Fețe acre #moldoveni

fete acreDupă ce m-am întors, întrebările primite le pot împărți în două grămezi: “cum e acolo?” și “cum ție Chișinăul acum?”.

“Șoc cultural” – un termen care l-am auzit prea des ultimele două săptămâni. Prostii, cum am criticat mizeria și dezordinea, așa am să continui. Nu “ieri” a început să-mi displacă modul în care este gestionat spațiul public la noi.


După ce am coborât din avion, aeroportul nostru era greu de confundat. “Militari” ce stau și supraveghează rândurile de oameni înainte de ghișeu, parcă ești la grădiniță sau prin Rwanda undeva. Doamna care controlează actele ce nu știe să salute, iar la Bună seara al tău zâmbește strâmb, de parcă am păcătuit îndrăznind să o trezesc din somnul cel de moarte. Afară taxiști, ce după 3 ori le spui “Merci Domnule, am chemat deja mașină (care nu mă jupoaie cum o faceți voi)”  vin și-ți spun “dar poate o anulezi?”… Trebuie să fii orb, surd și prost ca să-i confunzi pe toți ăștia cu altcineva decât “con-sătenii” tăi.

M-a întâlnit fratele. Așa cum mi-am mutat traiul la Ciocana, am mers pe Muncești. “Aroma florilor de primăvara” a umplut mașina 14428, iar eu m-am grăbit să ridic geamurile în sus, să nu fiu înădușit de “șocul cultural”. Fratele m-a întrebat imediat cu zâmbet pe față “nu cum, te simți ca acasă?”. Am rămas mut, și îmi era greu să vorbesc în continuare, aveam grijă să nu-mi pierd vreun rinichi la următoarea lovitură a roții în vreo groapă.

Totuși, eu m-am așteptat să am reacții mult mai proaste. Să fiu dezgustat. Să înjur.

Nu. Am rămas în continuare mut.

Mare mi-a fost mirarea când și după 3, și 4 zile, am acceptat totul așa cum este. Și îmi pare rău că nu am așteptări mai mari de la acest oraș și popor.


Alta mi-a fost mirarea. Fiind peste hotare, credeam că odată venit o să-mi lipsească infrastructura, programul cultural bogat, arhitectura îngrijită, însă odată ajuns am simțit cu totul alt dor.

Nu vreau să vorbesc despre transportul public municipal, politicieni, clădiri, străzi, chioșcuri, billboarduri, etc. Vreau să vorbesc despre oameni.

Nu pot exprima printr-un cuvânt acea caracteristică comună a cetățenilor noștri, printre care ești și tu dragă cititor, și eu, ce mă sugrumă îndeosebi ultimele 14 zile. Dacă ar fi să enumăr mai multe, aș zice: agresiune, aroganță, nepăsare. O zi acasă e împânzită de conflicte, micro și macro. Nu neapărat toate îndreptate spre tine, la multe ești martor, dar doare nu mai puțin.

Hai să vă descriu o zi de miercuri: în maxi taxi a urcat o doamnă, care supărată că șoferul nu a oprit lângă unghia degetului mare a piciorului ei drept, a stat să-l certe, că a făcut-o să meargă 5 metri… La servici, tot nu s-a rezolvat fără o ceartă bună, deja cu participarea mea nemijlocită… După ce, am mers la bazin. Doamna care răspundea de primirea oamenilor se purta cu o femeie care a venit prima dată și nu cunoștea procedura, mai rău decât te-ai purta cu o vită la cireadă. Cu fața noduroasă de încruntări. Cu aere grele de beșini. Ea era regină în propria împărăție… În apă un bărbat de vreo 40, care înoată cum înoată, se supăra că îl tot depășesc. Aici s-a ajuns la întindere de mâini și explicare care sunt regulele rutiere în apă. (de mâini nu am tras eu). Cu dispoziția iar stricată, am mers la sala goju-ryu, unde trebuia să se înceapă antrenamentul. Lipsit din țară, am mers să-mi văd profesorul și colegii (eu cu o traumă încă nevindecată doar privesc). Am reușit să stau de vorbă cu Sensei vreo 15 minute. M-a întrebat cum sănătatea și cum Suedia. Nu am putut să mă abțin de a zice “Sensei, trei luni, în orice anturaj, la orice oră, nu am simțit niciodată pic de agresiune, nu doar în formă deschisă-exterioară, dar și în interior, la nivel intuitiv nu am perceput vreodată vreun pericol. Deși eram între oameni complet străini”. Am discutat multe, iar concluzia a fost cam aceași la care ajungem de fiecare dată “nici un partid, nici Europa nu va schimba Moldova și moldovenii. Schimbarea va veni greu, poate în 100 de ani.”.

Am stat să urmăresc antrenamentul. Ciuleam urechea la fiecare cuvânt și holbam ochii la fiecare demonstrație. Abia visez să mă întorc.

După am mers în oraș să mă întâlnesc cu un om drag. În troleu, un fost militar discuta pe toane înalte cu taxatoarea ce curvari sunt politicienii și ce prostii sunt războaiele la care a participat. El nu e vinovat, dar eu am mai înghițit o lingură de energie negativă.

E doar o zi. În următoarele se schimbă personajele și decorul. Există și momente luminoase, cu oameni frumoși. Dar sunt puține. Sau cele negative țin să eclipseze pozitivul ce se întâmplă.

Pot trece peste gropi, peste putoarea Botanicii, peste transpirația din maxi taxi, dar nu pot trece peste ură, indiferență, agresivitate, aroganță, bârfe, demagogie.


De ceva timp, încerc să înțeleg cauza fundamentală de ce trăim în rahat, ca niște porci. Cea mai bună caracteristică despre moldoveni se găsește în bancul despre 3 ceaune în iad, unde cel cu moldoveni nu e păzit de nimeni, fiindcă “dacă încearcă să evadeze unul, restul îl trag înapoi”.

Încă nu am găsit răspunsul potrivit, dar cred că nu voi greși dacă spun, cauza nu e lipsa de zăcăminte, teritoriu, de minte. Cauza e lipsa bunăvoinței. De aici vin toate aceste fețe înăcrite. De aici vin șoferii care nu știu să oprească lent la 5 metri de zebră în fața pietonului, dar brusc la 30 cm de genunche. De aici vine datul de mită. De aici vine luatul de mită. De aici vine cultura generală de a fura țara de către cei care o conduc. Se zice că  Moldova e o țară săracă, că nu are potențial. Pe naiba. De ar fi așa, nu existau toți acești suge-sânge pe spatele ei. Potențial și avere este, ea simplu e canalizată în buzunarele celor care nu au răbdare să facă ordine, că le va veni și lor ”bine”; dar încearcă să o stoarcă pe sub masă, că viața lor e scurtă și mai prețioasă. De altfel, le-ar ajunge la toți.

Oamenii sunt zombați. Și nu vor să cedeze, nu vor să se oprească din acest carusel al urii și invidiei, pentru a zâmbi puțin. Nu generalizez, sigur nu toți, dar mult prea mulți își fac cruce și înjură după colț; pupă mâna popei, iar apoi curul unui administrator public; se bat cu pumnul în piept că sunt “moldoveni harnici”, dar caută cum să rupă coada hârlețului dimineața, ca apoi o zi să-l repare. Moldovenii sunt harnici? Să vedeți voi cum lucrează japonezii, americanii, chinezii.


Da, s-ar spune că fețe acre vin de la necazuri. Dar eu nu mai știu ce a fost mai întâi, găina sau oul. Poate la noi necazurile vin de la fețe acre?

P.S. mai era și a treia întrebare pe lângă cele două grămezi “te duci iar din țară?”.

sursă foto

Instagram în Chișinău

instagram in chisinauMă paște o frică de vreo două săptămâni – degrabă vin acasă, în Chișinău, și mă tem că nu voi mai avea ce posta în Instagram.

Am început să folosesc platforma socială de vreo jumate de an, dar în ultimele 4 luni mi-a intrat adânc sub piele. Mai mult, de vreo lună a devenit favorita mea, intru mai des decât pe Facebook sau Twitter.

Motivele sunt simple:
– îmi ia mai puțin timp decât cele enumerate mai sus. am nevoie de două minute ca să văd ultimele fotografii ale celor pe care îi urmăresc.
– înțeleg repede cine ce face, unde se află și cu cine.
– personal pot shareui în trei mișcări ce nou am văzut, ce gândesc, unde am fost.
– poate fi creativ.
– lipsește politica!

Am și niște principii, nu followesc pe cei care:
– se fotografiază permanent pe ei, mai ales genul “frumos” o face (nu pot spune slab, fiindcă în Suedia pot închide pentru asta). De obicei urmăresc oameni cunoscuți. Eu știu cum arătați, nu-mi trebuie să vă văd în fiecare fotografie…
– cei care postează numai picioare, nouri, mâțe sau mâncare

Am auzit o expresie și vreau să o folosesc – “dar nu-i pe asta”.
Apoi iaca, nu-i pe asta.


Majoritatea pe care-i urmăresc sunt din Chișinău. Și ultimul timp fotografiile se repetă tot mai des. Am văzut catedrala din PMAN din toate unghiurile și cu toate filtrele; monumente, parcuri, dar în top este Valea Morilor, #normal.

Ș mă gândesc eu, ce mă fac la întoarcere. Tot ce a fost bun a fost fotografiat, tăguit, shareuit. Mă simt ca și câinele cela care nu mai are un loc bun de urinat..

Poți fi creativ, îmi veți spune voi. Așa sunt moldovenii – “descurcăreți”. Da eu iaca nu vreau să fiu creativ, vreau locuri frumoase care nu necesită bending de creier; simplu – ai văzut, ai scos, ai apăsat, ai postat. Nu vreau să fotografiez blocuri sure aranjate ca niște cutii de chibrituri pe marginea străzilor, nu vreau să cheltui pelicula pe “bulevarde” inundate de autoturisme, sau să mă strădui să nu bag în cadru următoarea anexă roză când focalizez o domniță la balcon.

În Chișinău Instagramul nu poate exista fără Photoshop. După ce imortalizezi un cadru, trebuie să mergi acasă, să deschizi magica aplicație creată de Adobe și să începi a scoate toate tarabele, chioșcurile, billbordurile, autoturismele, inscripțiile de pe pereți.

Chișinău – oraș verde. Agree. Dar e la fel ca și pădurile ce îl înconjoară, de departe e frumos și viu, dar când treci de primul rând de arbuști nu știi unde să-ți aranjezi fundul – în chiștoace, în grămezi cu sacoșe de poliester sau în depozite de “bilibioaște”, “bombe”, “pepsicole”, “torpede”, “babane”, “șâpuri”, “politre”, “țâțe” și altele din aceeași colecție. Așa suntem noi – ne place să nu strângem, dar să băgăm totul sub covor. Iar când acesta devine doar o batistă pe muntele de gunoi, punem o tablicică – “Svalka“, cel puțin să fie obvious.

Și apropo, cum ne mai aduc aminte și cei de la locals.md, acest oraș cândva arăta mai bine. În douăzeci de ani am mers ferm, cu flagul în mână, cu mâna la “cald” – înapoi, la mizerie. Generația mea, a ta, a părinților noștri l-au distrus, l-au furat, au făcut din stadioane – tranșee abandonate, măgarii!

De atâta timp se deliberează infantil despre “samavolnicia” moldovenilor – construirea parcărilor personale pe trotuare împrejurul blocurilor, ridicarea unui balcon, săparea unui beci, anexarea a două camere … la un bloc locativ unde arhitectul a pus punct în proiect 30 ani în urmă. Măgarii! Constructorii naibii. Dă-le un șpateli, pleavă și lut ca să-și ocupe concediul. Dă-le șuruburi și sfredele ca să-și ocupe weekendurile. Măgarii. Creativșișii naibii!

Și ce, e greu să pui o amendă, să demolezi toate porcăriile? Fă asta cu 50 de măgari și restul o să lase în jos urechile singuri. Adevărul istoric ei caută! Măgarii…ipocriții naibii. Istoria e azi, și ieri, și mâine, și de 20 ani tot istorie se scrie. Istoria nu s-a terminat în ’45! Ce faceți voi cu istoria mea? Vă pasă de niște oase putrede, nu de cele care mai calcă pe aceste străzi lepădate.  Măgari…

Of, m-am abătut ei oleak de la Instagram. Apoi iaca, oare ce să fotografiez, hm? Găsesc eu totuși ceva, noi j suntem descurcăreți…


P.S. și da-ți-mi înapoi toate clădirile “monumente istorice” demolate! Măgarilor!