2 virtuți care trebuie evitate – Multitasking, Perfecțiunea.

multitasking2 chestii. 2 chestii nu trebuie să le faci, dacă vrei să fii eficient, fie în viața personală, fie în carieră.

Cu părere de rău, ambele sunt foarte des chemate a fi virtuți omenești. O pleașă!

Multitasking
Când prima dată am aflat despre o formă a acesteia, nici măcar nu știam de existența termenului englez. La lecțiile de istorie profesoara ne povestea cum Otto von Bismark dicta la câte 12 secretare odată. Mai târziu, la interviuri și în CVuri a început să se menționeze tot mai des multitaskingul. Chiar prin birouri, colegii se laudă unii la alții, cum ei vorbesc la telefon, în timp ce scriu un mail, uitându-se la ultimul clip Daft Punk pe youtube, și asta tot cu o mâna stângă, fiindcă dreapta e ocupată știți voi cu ce.

Să pornesc de la aceea că creierul omenesc nu e construit să îndeplinească mai multe operațiuni conștiente simultan. Da, e posibil să sari repede de la  o sarcină la alta, dar să faci din asta rutină e bullshit.

Cu toate astea, eu nu susțin că așa numitul multitasking nu este posibil, este, dar e un pont care fură mult din concentrare, sinergie și ca rezultat din eficiență, dacă vorbim în termeni de lucru.

La fel e acasă. Am un prieten foarte bun. Când era mic, țin minte niciodată nu termina de a face curățenie în casă, și de asta sâmbăta de obicei nu prea reușea să iasă afară. Se apuca de aspirat în bucătărie, lăsa aspiratorul și mergea la chitară, spărgea 20 de acorduri, apoi ștergea praful în salon, după ce lua o carte din bibliotecă și citea vreo 2 capitole, revenea la aspirat, mai apoi se ducea la veceu, pe urmă mai pornea televizorul și privea a trei suta oară sfârșitul filmului ”Trei mușchetari”, aducea aspiratorul în salon…se făcea ora șapte seara, dar el mai avea de terminat încă jumate de casă. Înțelegeți?

Sau încearcă să asculți ce vorbește soția, în timp ce privești fotbal! E mare riscul să mănânci o tigaie-n cap, fiindcă în timp ce ea povestește despre noua fustă procurată la reduceri, tu strigi GOOOOOOOL!

Lucrurile trebuie făcute cum ai pune teracotă pe perete. După ce ai aplicat mortar, care are și un clei în el, PVA mi se pare că îl numesc speții, nu mai ai mult timp pentru pere’cur. Se usucă, și ai belit-o.

Termină o sarcină, apoi începe alta. Nu trebuie să fie o regulă, trebuie să fie o tendință. Normal, dacă te-ai apucat să scrii un mail și te-a sunat șeful, nu îl pui pe hold. Prioritizezi. Mai întâi faci ce e urgent – răspunzi la șef, fugi la baie, aprobi o machetă. Apoi faci ce e important – scrii sarcina unui nou proiect, faci cumpărături pentru familie, mergi la dentist. Și la urmă ce e mai puțin important – răspunzi la un mail retoric, dai din coadă, fumezi, etc.

Eu de exemplu, ca să nu fiu sustras și să pot păstra tendința de No multitasking, am deconectat notificările New mail, am scos notificările de la skype, etc. Intru să văd noile scrisori apărute, doar după ce am terminat sarcina curentă. Dacă este ceva urgent – pot fi sunat.

Și a doua este Perfecțiunea.
Doamne, ce naiv am fost până acum. Eram un perfecționist tâmpit. Perfecțiunea te orbește, nu lasă loc pentru greșeli, respectiv nu lasă loc pentru progres. Deși am să mă contrazic singur pe mine, Perfecțiunea este cauza indirectă a Progresului. Însă nu perfecțiunea în acțiuni, dar la nivel de idei, la nivel subconștient.

Perfecțiunea ca scop, e moartea. Fiindcă căutând ceva perfect, îți irosești viața pentru ceva inexistent. Perfecțiunea este doar o iluzie, care trebuie acceptată, dar spre care nu trebuie a merge conștient. Ce este omul perfect? Ce este o dragoste perfectă? Unde găsim frumusețe perfectă? Voce perfectă? Mâncare perfectă? Penis perfect? Angajat perfect? Tool perfect?

Se spune clar, înainte de a începe o sarcină, trebuie formulate obiectivele, ținta finală. Cum poți ajunge undeva, fără să știi unde trebuie să mergi? Perfecțiune în realitate nu există, acest cuvânt a fost inventat de om și există doar în capul său, nu și în realitate.

Mai mult ca atât, nici nu este nevoie de perfecțiune! Închideți puțin ochii, uitați că există cuvântul “Perfect”… s-a schimbat ceva? Perfecțiunea nu există, uitând de ea, nimic nici nu dispare, fiindcă nu a fost. Tot ce poate fi omis, e în plus.

Viața e mai ușoară și mai plăcută fără perfecțiune. Nu există partener de viață perfect, există – stimă, dragoste, compromis, înțelegere, toleranță, afecțiune, sex. Nu există loc de muncă perfect – există o activitate care îți place, cu șefi care îți pot plăcea mai puțin, cu salariu care niciodată nu ajunge, cu colegi zâmbitori și miau.

Dacă aș fin încercat să fac lucrurile perfect, sub responsabilitățile care le am la jobul curent, o … figă ce mai reușeam. Aș fi pierdut un an la câte un proiect și oricum nu ar fi perfect până la urmă! În primul rând fiindcă timpul se mișcă, iar împreună cu el și oamenii, necesitățile, resursele. Ce azi pare suficient/perfect, mâine e nu e. Oamenii mi se plâng
– A! ai lansat situl dar acolo nu lucrează bla bla bla”. Nu e tradus titlul la engleză…etc.
– So what? Am să fac, totul va fi bine, relax! Treptat frate, treptat…

Când simt că utilitatea marginală a unei resurse, buget, funcționalități începe să scadă dramatic, gata, pun punct! Am închis lafca și mergem mai departe, dacă va fi nevoie, am să revin cu upgradeuri. Bannere, situri, aplicații, campanii, funcționalități noi, contracte, machete, statistici, rapoarte, jocuri, concursuri, facebook, strategii de comunicare, formulări de sarcini, business tripuri. Nu există în acest șir, cuvântul Perfect!

Dacă aveți nevoie de concluzie, atunci îmi pare rău, nu ați înțeles nimic din ce am scris.

P.S. Cât am scris, nu m-am uitat la tv, pe facebook, am rugat persoane dragi să aștepte pe skype că sunt ocupat, e liniște în cameră, e ora 23:53.

TEDx Chișinău – Postcards from the future

tedxA trecut aproape o săptămână de la eveniment. Spiritele se pare că s-au liniștit. Ultimul TEDx Chișinău nu mi s-a părut mult prea diferit de restul care au mai fost, respectiv nu pricep de ce s-a făcut atâta zarvă post factum. A fost evenimentul, au fost speakeri, a fost ce asculta, ce nu e ok? E la fel cum ai cumpăra un album al formației preferate și te-ai aștepta să-ți placă toate piesele…come on now.

Urmând tradiția, am să scriu despre toți vorbitorii.

Ana Munteanu
Desenează bine (cu nisip pe sticlă, cine nu a văzut). Nu am înțeles de ce a ales așa un scenariu dramatic. Dacă așa arată cartea ei poștală din viitor, sper să nu ne mai vedem, nu vreau să fac parte din viitorul ei. Ochiul cu lacrimi de la urmă și TEDx scris mai jos, “prosta dușa razderaiușii”. Păcat că nu a vorbit, aș fi vrut mult să aflu cum a învățat arta, ce o inspiră, ce tehnici există etc.

Igor Guzun
Chiar am dorit să cunosc omul care stă la spatele http://www.stiripozitive.eu. Salut mult ideea. Nu urmăresc știrile clasice de mai mult de doi ani. Sunt mai fericit ca niciodată. Și niciodată nu m-am simțit dezinformat. Nu le urmăresc fiindcă sunt pline de tragedii, demagogii și răzbunări, într-un cuvânt – negative. Domnul Guzun a spun o chestie bună “Mulți oameni ”trăiesc”, dar se fac știri despre cei ce mor; mulți sunt cei care lucrează bine, dar se scrie despre cei ce fură, etc.”.

Oleg Juruc
– Oleg, sincerele mele felicitări! Dânsul a dorit să activeze în circ și acum face parte din echipa Cirque du Soleil. I-am văzut în luna martie în Stockholm, poate era și Oleg pe acolo, clickați aici pentru a vedea impresiile trăite la acel spectacol. Primul său vis s-a împlinit, acum să sperăm că se va împlini și al 2-lea – de a aduce circul înapoi în Moldova.

Beatrice Casagrande
Frumos nume de familie. Beatrice a vorbit despre proiectul Mars One. Planeta Mars e cea mai asemănătoare cu Pământ după mediu oferit. Mai întâi vor fi trimiși roboți pentru a pregăti spațiul, iar în 2023 va pleca o echipă de 4 oameni. Oxigenul va fi extras din apă. Întoarcerea înapoi nu va fi posibilă din cauza condițiilor tehnice și biologice – gravitația fiind mai mică, va provoca micșorarea densității oaselor. Doritorii de a merge, să aplice aici – http://applicants.mars-one.com.

(Pe Sasha Leahovcenco, Olga Radu, George Teodorescu și Tudor Chirilă nu i-am ascultat, am fost nevoit să plec pentru un timp.)

Ion Sturza
Probabil mărul discordiei la acest eveniment. Omenii dezamăgiți sunt de obicei cei care își creează așteptări rău calculate sau egoiste. Posibil că se aștepta un discurs mai business oriented. Dar omul a vorbit din suflet, cum poți să nu apreciezi asta? De genul “eu am plătit 400 lei blea, vreau mai mult”. Dânsul a povestit cum Arta la însoțit în viață. De la Giuseppe Verdi, la Igor Stravinsky; Van Gogh până la Picasso, gusturile domnului Sturza se schimbau odată cu înaintarea în carieră și vârstă. Mi-a plăcut mult că nu a exagerat cu modestia. A expus totul sincer și direct, are o viață frumoasă și bogată. Eu m-am simțit bine ascultându-l și sunt bucuros pentru dânsul.

Andre Manoel (despre cum Brazilia a depășit criza financiară)
a avut o temă interesantă pentru publicul din sală, dar a întins discursul rău de tot. În loc în 3 minute să arate într-un slide axa cronologică cu toate evenimentele importante, iar apoi să intre în detalii mai utile și interesante; acesta a întins timp de 18 minute evoluția cronologică, dând la fiecare 2 minute un nou an, până ce cu tot antrenamentul meu de răbdare și ascultare, după 10 minute mi-am “astupat” urechile.

Tony Hawks (despre o viață echitabilă – luând bani de la miliardari și împărțind la săraci)
Noul Robin Hood, vrea ca miliardarii să doneze mai mulți bani săracilor. El va încerca să-i convingă spunând că prin actul de “a da”, omul devine mai fericit. Dacă nu greșesc, sunt ceva peste 1000 de miliardari, dintre care vreo 80 deja au semnat acest ”pact”. Sper să reușească să-i înmulțească, dacă e cazul. Eu nu cred în echitate de acest tip și nu atât în posibilitatea creării acesteia, dar în nevoia de a fi creată artificial, e o întrebare filozofică, merită un articol aparte. Dânsul a dat exemplu bun, după ce a publicat cartea “Playing the Moldovans at Tennis“, a donat 50{6e6e7e4a7a81bd37c04d0033ae6157d0a7fc5cebe95b016083e7f592fdc678a1} din venituri pentru construirea unui centru medical în Moldova.

Adrian Crețu (despre genetică)
ADN e prezentul și viitorul. S-a ajuns la progrese mari în domeniul criminalistic și al conceperii vieții. Nu e secret că degrabă părinții vor putea alege caracteristicile fizice ale viitorului copil. etc. etc. etc.

Gheorghe Erizanu (despre cărți, normal)
Punctul meu slab, aș prefera să nu scriu. Acest om m-a inspirat acu doi ani în urmă să mă apuc de lectură. M-a ascultat, mi-a recomandat niște cărți, și parcă mi-a făcut vânt ca atunci când te învață cineva ciclism “iar acum mergi singur!”. Discursul domunlui Erizanu s-ar fi încadrat într-o foiță mică pentru notițe, cu 3 linkuri Wikipedia. A vorbit puțin despre care au fost tehnicile de învățare a citirii, pe ce feluri de scaune se citea, ce fel de cărți există și – cartea nu va dispărea niciodată, fiindcă oamenii au nevoie de povești. Eu nu am să fiu de acord cu Alexandru, TEDx e locul discursurilor inspiraționale, informație acum se găsește ușor și pe net. Acest discurs nu a inspirat la nimic. Nu știu nici un discurs plictisitor-informativ de la originalul TED care să fi avut mare succes.

Iulian Gulea (despre studii)
Învățatul vine de la crearea legăturilor între neuroni. Practicarea acelorași patternuri, ne perfecționează. Rolul Universității în viață e mizer. Școala nu trebuie să pedepsească greșelile, astfel ea inhibă inițiativa. Nu primim studiile necesare, exemplul Rusiei – 17mlrd$ investiți în educație ca apoi sectorul privat să investească alte 15mlrd$ în reprofilare sau traininguri. Fără diplomă nu ar fi mită și corupție. Iulian a făcut invers domnului Erizanu, nu a spus nimic nou, însă a înflăcărat sala. Uneori e mai util să repeți de două ori același lucru, dacă acesta are șansă să prindă rădăcini, decât să vorbești despre lucruri noi în van.

Raed Arafat (despre lupta cu “sistemul” în România)
Cel mai puternic speech. Ceea ce se datorează atât experienței domnului Doctor, cât și seriozității problemei. Nu poți rămâne indiferent când se vorbește despre salvarea vieților. Raed Arafat a fost cel care a înființat Serviciul Mobil de Urgență Reanimare și Descarcerare (SMURD). A luptat mult cu sistemul de birocrație și cadrul legal pentru a face posibilă nu altceva decât acordarea primului ajutor medical. La început prefera să ”salveze vieți ilegal, decât să-i lașe să moară legal”. După ce proiectul a fost pus bine pe picioare, guvernanții i-au propus să-l expună privatizării, ca aceștia să se mai aleagă cu niște milioane, la ce El l-ea spus să dea în privatizare Armata, Poliția, etc. În principiu, nu poate permite crearea unui business model din SMURD fiindcă viața oamenilor nu poate depinde de indicatori financiari, rapoarte contabile și cerințele cabinetului directorilor.

P.S. ar fi bine dacă s-ar insista mai mult ca speakerii să repete discursul înainte de eveniment cu o săptămână, cel puțin cei locali, atunci nimeni nu va avea surprize neplăcute și nimeni nu va fi frustrat din cauza prestărilor slabe.

Arta prin muncă

daliPrimăvara 2013 mi-a zâmbit cu ocazii frumoase de a vizita muzee și galerii de artă.

De la antică până la post-modernistă, arta mi-a umplut golurile și mi-a transformat neștiința în întrebări. Întrebări la care caut răspuns.

Am admirat și analizat tablourile, sculpturile, compozițiile cu ochi neantrenat, liber de tiparele unei școli, de sfaturile unui profesor. Am încercat mai mult să le simt, decât să le vizualizez.

M-aș fi mințit pe mine însumi dacă la unele nu mi-aș fi pus întrebarea “ce caută oare asta aici?” în muzeul național suedez sau modern, etc. Unele opere mi s-au părut dea dreptul umile.

După mai multe încercări de a-mi înăbuși indiscreția cu valuri de modestie, am acceptat – eu pot desena/sculpta/fotografia, mai bine.

M-am gândit. Ceva la mijloc îmi scapă.

În principiu mulți autori aveau prezentate colecții. Zeci de opere din sute create în timpul vieții. Și atunci, privind de sus “tabloul” general, am început să văd frumosul în acele opere. Frumosul nu era creat de talent. Poate în unele cazuri originalitatea stârnea interes. Dar cel mai des altul se arăta a fi motivul apariției acestor lucrări în observațiile criticilor și în galeriile muzeelor.

Secretul constă în muncă și consistență, perseverență.

Am văzut de exemplu sute de fotografii al unui autor făcute în zeci de locuri ale lumii. O fotografie în sine nu reprezenta deosebit interes și valoare. Dar colecția în întregime e un tezaur. Puteam vedea, mergând de la un perete la altul, în fața ochilor, cum dânsul a parcurs zeci de mii de kilometri, cu aparatul și pelicula subțioară, urmărind viața băștinașilor, tradițiile, diferențele și asemănările. Cum a imortalizat pentru mii de ochi, ce urmau să vadă mai târziu, scene din viața unor oameni simpli sau mai puțin simpli. (la fotografiska)

—
Talentul poate atrage atenția publicului. Doar munca asiduă poate aduce aprecierea secolelor.

Cazul lui Michael Angelo, Van Gogh ș.a. sunt excepții în care munca s-a întâlnit cu talentul. Însă și aici, cine știe dacă Dali ar fi fost considerat geniu dacă s-ar fi oprit la prima sa operă. Ce îl face diferit pe un geniu de un nebun, dacă nu insistența și munca conștientă prin care acesta naște operă după operă, astfel uneori formând un curente noi.

Vorbind despre așa nume renumite, lucrurile par de la sine clare și de aici banale. Însă referindu-mă în paralel la o mulțime de alți artiști recunoscuți doar de nișe înguste, importanța muncii și consistenței își recapătă valoarea. Mulți din ei nu neapărat au creat ceva deosebit printr-un singur act, dar devotamentul și efortul depus dea lungul anilor a adus roade și aprecierea specialiștilor.

—
Umblând bludnic prin coridoare, mi-am confirmat – omul e ceea ce face, nu ceea ce gândește, dorește sau ceea ce e vorbit de alții. Atunci în colțuri de camere am început să văd frumosul; nu al artei, dar al pasiunii și muncii. Când faci ceva de mii de ori, kata de exemplu, și privești dintr-o parte la unul care o prezintă, poți vedea în fiecare mișcare transpirația anilor, atenția și timpul investit în cele mai mici detalii. Și nu contează că de fiecare dată, ai să vezi aceeași kata, fiindcă aceeași nu există, așa cum nici calea spre ea nu poate fi identică de la unul la altul.

P.S. Uneori îmi mai dau seama ce nu le ajunge moldovenilor ca să ajungă un popor glorios – răbdare. Încă de cu mai mulți ani în urmă, când rodeam ceaune acasă la mama, am observat un fenomen destul de simplu. Rozi, rozi, rozi o pată arsă și neagră. Ai impresia că nu iese nimic. Te gândești că metoda e greșită, instrumentul nu e potrivit sau vechi, detergentul nu e calitativ. Și capul începe ați fugi în alte părți – caută soluții “inovative”, asta în popor se mai cheamă – futere de cap sau a fute capul. Dar secretul e unul simplu – trebuie să mai rozi. Și peste un timp începe să funcționeze. Roadele încep să apară, și fundul strălucitor al ceaunului începe să-ți zâmbească.

Așa e în țară. Se apucă să facă ceva și dacă vede că în jumate de minut, oră, an nu se primește, începe să meargă pe contra sens, să dea mită la profesori, părăsește sala de antrenament, divorțează, strigă la copil, claxonează, fură milioane de la oameni care nici ceaune nu au, mint, omucid.

P.P.S cu răbdarea treci și marea. Iar cu munca poți să ajungi și în galerii de artă. pup.