..mai mult emoții, decât cuvinte. – Page 3 – BANALITĂȚI DIN SUFLETUL UNUI LUPTĂTOR

Sărăcia, pârghia nr.1

”Alegeri”, dar oare avem noi cu adevărat alegere? Nu am să încerc să răspund la această întrebare, e prea complicată cu tot felul de ˝votul tău contează!˝ și ˝dacă nu noi, apoi cine?˝. Dar această întrebare oricum îmi apare nerușinat în toiul oricărei electorale.

Ca să nu las loc pentru interpretări greșite și pentru a nu devia de la obiectivul adevărat al acestui text, spun direct că îmi îndeplinesc datoria de cetățean de fiecare dată, posibil fiindcă încă nu am găsit un contra argument puternic pentru sloganurile menționate mai sus. Dar simt, cândva, după ce cortina va fi lăsată în jos, un nene îmi va povesti cu zâmbet strâmb în ce șarade participam noi, cetățenii.

E greu să manipulezi cu un om îndestulat, un om încrezut în ziua de mâine, un om fără prea multe frici. Moldova e țara compromisurilor, oamenii la noi cedează la fiecare pas, și fiecare în parte probabil poate și trebuie înțeles. Dar ca societate noi mâncăm dedesubturi.

Și nu-nu, noi nu suntem unicii și nu suntem cei mai răi. Nu-mi place când cineva spune că aici e rău de trăit sau că Moldova e cea mai rea țară din lume. Subiectiv și chiar obiectiv asta e departe de adevăr. Moldova e o țară minunată, în care poate fi plăcut să trăiești (și este). E mai bine decât în multe alte colțuri ale lumii, și e mai rău decât în unele. Dar nu-i pe asta…

Ca societate ne îngropăm, fiindcă participăm la jocul celor care au guvernat și celor care guvernează acum țara. Eu am să aduc un mic exemplu de azi: șoferii noștri moldoveni, pe autobuzele lor cu nr. moldovenești aduc transnistreni masiv-organizat ca să voteze pentru cei care i-au motivat. Am să repet: moldovenii aduc transnistreni, nu 2-3, dar zeci de mii, care habar nu au ce se întâmplă aici, să le decidă soarta lor, a șoferilor și a noastră. Și fac asta probabil pentru câteva sute sau mii de lei. Pe care în 2-3 săptămâni o să-i cheltuie, pe țigări, pâine, bere, halva și hârtie igienică 65m. Iar rezultatul votului rămâne și nu patru ani, dar mai mulți…

Să nu vă lașe acest exemplu orbiți și prea supărați pe șoferi. Aceste ”mici” compromisuri se întâmplă zilnic, nu trei luni înainte de alegeri, dar în fiecare zi, de la alegeri la alegeri. Asta fac judecători, juriști, consultanți, specialiști IT, medici, designeri, organizatori de evenimente, comentatori, prezentatori TV, radio, marketologi, politologi, drumari, mecanici, agronomi, studenți, profesori, directori, antreprenori și branduri (deja). Noi toți asta facem, fiindcă în așa o țară mică, e imposibil ca aceste lucruri să treacă neobservat. Și cei care nu fac asta, știu și văd aceste compromisuri, dar cel mai des tac. Tăcem.

Despre fericire, operă în două acte

Actul I ”Experiența personală”

Odată ca niciodată am stabilit că scopul meu în viață va fi … ta daaaam! Să fiu fericit. Și mi s-a părut genial. Genial și înălțător…

Toți își bat capul și vor bani, putere, carieră… la mine e simplu, vreau să fiu fericit! Da… genial.

Cu anii însă, am observat că în jur cam toți vor același lucru – să fie fericiți. Și nu m-am mai simțit unic. Cred că e normal să se întâmple din când în când. Tot îți dai seama că nu ai inventat nimic nou… Mai ales acum, când suntem aproape 8 mlrd., fiecare cu idei, întrebări și probleme. Plus, datorită Internetului e ușor să verifici prin Google, Quora, Reddit… originalitatea propriilor gânduri. Aparent, ne repetăm des.

Indiferent dacă scopul meu era unic sau ba, am avut ceva idei corecte în acest sens. De exemplu, că poți fi fericit făcând orice. Lucruri rele și bune, utile și inutile, frumoase sau practice. Totul depinde de interpretarea noastră, de atitudine.

Ca și în startup-uri, ideea până la urmă nu contează, implementarea – da.

Fericirea, desigur, nu e o destinație, e călătoria. Cam toți vrem să fim fericiți, dar cum o obținem?

La fel ca și dragostea, fericirea nu vine, de regulă, de la sine, trebuie depus efort consecvent și sistematic. Sau, cum se mai zice, ˝fericirea˝ nu e un substantiv, e verb, acțiune.

Dar mai în fiecare zi mă întreb de ce trăiesc, pentru ce, cu ce scop? Parcă ceva nu ajunge. Răspunsul să fiu fericit nu-mi mai potolește curiozitatea. Și eu știu răspunsul – nu există un motiv. Trăiești fiindcă te-ai născut, acum încearcă să trăiești cât mai fericit.

Și așa am ajuns la ideea că scopul în viață nu poate fi fericirea. Nu o poți construi din ceva palpabil. Fericirea se naște ca o reflecție, ca un efect secundar a anumitor acțiuni ce au alte scopuri: dezvoltare spirituală, fizică, ajutorul cuiva, meseria, muzica, lectura etc.

Actul II ”Experiența științifică”

Am citit recent ”Flux: psihologia fericirii”, un studiu asupra stării de fericire și cum poate fi atins. Am să vă povestesc pe scurt ce am aflat.

Plăcerea și fericirea sunt lucruri diferite. Chiar și multă plăcere în viață nu te poate face fericit, uneori invers. Fericirea poate fi atinsă de oricine, indiferent de cultură, nivel de trai, poziție socială. Autorul, Mihaly Csikszentmihalyi, vine cu exemple în care oamenii au ajuns să fie fericiți în lagăre de concentrare sau după accidente grave ce iau lăsat cu dizabilități fizice.

Fericirea este strâns legată de existența unei ordine în conștiință. În mod normal, dacă nu facem nimic, starea conștiinței noastre este haos. De asta mulți fug de singurătate, privesc cu orele televizorul sau petrec timpul chiar și cu oameni neinteresanți, ca să evite stările de entropie. De asta e important un scop în viață, orice scop, dar nu Fericirea în sine. Scopul funcționează ca un magnet, creează un câmp care ordonează gândurile și acțiunile.

În carte, autorul vorbește despre o stare numită ”flux”. Nu e specificat direct că starea de flux=fericirea, dar așa se subînțelege. Pentru a atinge această stare (după studii de 20 de ani), sunt necesare următoarele:

Obiecte moștenite

Timpul se așternea frumos pe obiectele fabricate înaintea revoluției informaționale. Revoluția informațională am ales-o aproximativ. Când totul a început a se produce din plastic și silicon?

Dacă e să analizăm rațional, noile materii prime utilizate în fabricare au tot sensul. Nu vreau să-mi închipui de câți copaci și animale ar fi nevoie pentru a satisface nevoile civilizației curente.

Cărțile le prefer electronice, sau mai bine audio. Ferestrele, ușile, tot felul de veselă și haine e ok să fie din plastic…numai nu sacoșele și ”sticlele” pentru apă, care prefer să fie din pânză, sticlă, metal și să fie folosite de multe ori.

Latura negativă evidentă este că pentru producerea de silicon și plastic se folosește mult petrol, o industrie întreagă care poluează masiv. Dar, simt eu că înlocuirea acestor miliarde de tone de produse fabricate din petrol cu lemn, hârtie sau oțel nu ar micșora daunele, ba poate dimpotrivă…

Perspectiva din care scriu aceste cuvinte este una estetică și emoțională.

Toate obiectele confecționate din materii naturale, au farmecul de a îmbătrâni frumos odată cu utilizarea lor zilnică și împreună cu timpul ce se scurge peste ele.

Pentru mine, o geantă, o curea, un cuțit, o lingură sau o pereche de ciubote devin mai dragi după ce experiența unică prin care am trecut împreună le-au transformat cu rosături, bătături – mici și frumoase ˝defecte˝. Se schimbă culoarea, forma, desenul. Când le-am cumpărat, erau multe asemănătoare pe același raft, iar după ani au devenit neasemuite.