cineva spunea că va fi -20.
Bocancii mei stau în antreu. Sunt curați. Au piele groasă, maro închis. Talpă înaltă, fermă și șireturi. Se urcă sus pe picior, până aproape la jumătatea tibiei. Între talpă și pielea de bază, ca în jeleuri colorate – mai este un strat de piele neprelucrată, dură; o trecere perfectă de la talpa rece de cauciuc spre pielea fin prelucrată, lucioasă de mai sus. Interiorul e căptușit cu blană albă, moale, în care mai degrabă ai vrea să-ți afunzi mâna sau obrazul, decât piciorul. Jur împrejur bocancii sunt brăzdați cu ață groasă, ce ține strâns la un loc toate componentele. Păcat, această pereche – o operă de artă, stă curată în antreu.
Când eram mic, iarna, socoteam mereu că ajung la școală mai repede decât în alte perioade a anului. Zi de zi, luni la rând, eram mult mai eficient. Economiseam minim cinci minute în fiecare direcție. Totul datorită zăpezii. Patinam pe talpa netedă a ciubotelor mele negre. Lunecam vesel imediat ce ieșeam din casă, până în pragul școlii. Păcat că nu ningea pe coridoare și în clase. Aș fi fost mai eficient încă cu cinci minute, deplasându-mă de la ore la ore. Era, ca și cum alergam mereu, doar cu mai puțin efort și mai multă plăcere.
—
Acum, de “anul nou” am pus o căciulă subțire pe cap, fiindcă era puțină ceață rece afară. Să fi fost zero grade, fiindcă ceața era doborâtă jos la pământ, transformată în polei. Era lunecos și se putea din nou patina. Dar se pare, că farmecul nu era doar în alunecare. Prezența culorii albe, ce îneca totul împrejur, făcea jocul. Nu poți face înghețată, doar din apă, este nevoie și de “lapte”…
Gerul e trist și inutil fără de zăpadă. E patetic și obositor.
Această iarnă m-a supărat. Bocancii mă susțin în actul meu de supărare. Degrabă pornim protestele. Îmi fac o căldare de zăpadă, încalț bocancii și voi presura ingredientul magic în fața mea, călcând atent. Fac așa un cerc, și pot merge fără oprire prin zăpadă.
Dacă e de la încălzirea globală, băga-mi-aș. Sting toate luminile când nu e nevoie de ele. Folosesc becuri econome. Nu am televizor. Nu prea folosesc ferul de călcat sau alte electrocasnice…opresc motorul mașinii imediat cum opresc.
—
Mi-i dor să arunc zăpadă cu lopata. Să curăț mașina. Să scutur căciula. Să-mi ud mănușile. Să-mi mătur bocancii. Să încerc să mă semnez pe zăpadă. Să văd poze cu copii ce fac îngerași în nea. Să lunice roțile.
Mi-i dor să mănânc țurțuri. Să țintesc trunchiuri, garduri, oameni cu bulgări de zăpadă. Să fac cărări noi dimineața. Să-mi văd urmele venind pe același drum înapoi. Să privesc de undeva sus la orașul înghețat.
cineva spunea că va fi -20…
P.S. Poate nu -38, ca la Nata, dar măcar un -15, a?
~ Urmărește pagina “..mai mult emoții, decât cuvinte.” pe Facebook ~