Continui scurta călătorie în lumea cititului..
Chiar e o lumea integră: cu stiluri, rafturi, categorii, metode, vârste, cu cei ce reușesc mai multe, mai puține, cu gusturi, cu dezbateri, cu bani; apropo e o lume foarte veche, plină de tradiții, epoci, genii recunoscuți și mai puțin.
Dorința de a scrie acest post a venit de la conștientizarea că am început să trec de la etapa de adolescență spre maturitate – în ale cititului. Adolescența e atunci când îți dorești să faci totul repede și de dragul bifei, mai ales când te obligă cineva, fie profesorul, părinții sau stereotipurile societății. Maturitatea este , sau cel puțin ar trebui să fie, etapa în care alegi conștient și benevol activitățile, savurând procesul și/sau rezultatul.
Să începi să citești regulat la o vârstă deja cam coaptă, își are dezavantajele și avantajele sale, ca orice în viață. Dezavantajele în acest caz prevalează, această luptă e pierdută – am scăpat o groază de opere pe care aș fi putut să le cunosc deja la anii mei. Dar nu are rost să vorbesc despre trecut, nu-l pot schimba. L-am conștientizat, acceptat și pus deoparte.
Avantajul constă în faptul, și aici am să fac o presupunere care riscă să fie greșită – eu simt mult mai bogat plăcerea de a mă îndrăgosti în lectură, decât ar simți-o un copil de 7, 10 ani.
Trec prin niște etape foarte interesante. Îmi place să mă opresc și să le savurez, să le mestec, să le păstrez în arhivă.
Acum, sunt la momentul când luând o carte în mână nu mai deschid sfârșitul, pentru a cunoaște numărul de pagini. Așa făceam 2 ani în urmă. Când aleg o nouă operă, mă interesează doar recomandările. Dacă găsesc 2-3 oameni care au rămas fascinați, care spun că e nuvela lor preferată, știu că merită. Mai ales că acum sunt atâtea texte geniale, nu e nevoie să cauți perle cu lupa la fundul mării. În tot acest răstimp au fost scrise atâtea, că îți ajunge pentru o viață întreagă. Celor care nu le place să experimenteze, să riște, cum aș fi eu, pot citi una după alta doar adevărate opere de creație, fără a se opri.
Iar după ce citesc o treime din carte, neurmărind cantitatea de foi rămase în urmă, mă sperie că înainte mai este atât de puțin. Chiar dacă mai am un volum ce stă în picioare, alături de the Kindle ce se descarcă de trei săptămâni; un volum care cu greu îmi încape în geanta în care îmi port Universul literar – mă apucă frica și ciuda că autorul nu a scris mai mult. Nu vreau să se termine, mai vreau scene de dragoste, lupte cu moartea, gânduri sinucigașe, filosofii tulburate, ecuații nerezolvate și pagini neterminate.
Etapa prezentă mai e descrisă de un nou fenomen: am schimbat prioritățile în bugetul personal. Dacă jumate de an în urmă căutam disperat .pdfuri sau .mobi pe net, acum am deosebita plăcere să scot niște parai din buzunar și să bag o nouă creație în geanta de la șold. Îmi place să admir desingul copertei, calitatea hârtiei, culoarea acesteia, cum e aranjat textul, recomandările de pe verso…
Asta e noua mea experiență. Cititul a început să-mi fure scrisul. Cu cât e mai ușor și chiar am să îndrăznesc să spun plăcut să vii acasă seara, după o zi de ”orice” și să nu te apuci a gândi să deschizi laptopul și să începi a toci cuvinte care posibil nimănui nu trebuiesc, dar să te pufnești în para moale de piele neagră, și să te ”cufunzi” în lumea virtuților și a tradițiilor Japoneze.
E timpul pentru ceva lectură,
pa.
al vostru,
A.
