Ca și majoritatea cărților pe care le-am citit, acest “ghid” în arta de a iubi, scris de Erich Fromm, mi-a fost recomandat; într-o noapte, după lungi discuții despre dragoste, cucerire, romantism copilăresc [există altul?] și regulile “jocului”.
Am lăsat “Musashi” într-o parte, fiindcă îmi place prea mult și nu sunt gata să descopăr ultimele pagini, dar și din cauza curiozității pe care mi l-a trezit titlul noii recomandări.
—
Cartea se citește ușor, e captivantă, dar limbajul folosit este unul sec. Autorul este psihanalist, de aici și explicația. Dar scrie bine, am să citesc și alte opere de-ale-sale.
Prima pagină începe așa – “Lectura acestei cărți va dezamăgi pe toți cei care se așteaptă la o simplă instruire în arta de a iubi.” Autorul totuși oferă o instruire, și una consolidată; însă are dreptate că nu este deloc simplă. Majoritatea, adică foarte mulți, adică aproape toți – nu sunt în stare de actul iubirii descris în text.
Erich Fromm, a ridicat actul de a iubi la standarde foarte înalte. El a îngustat mult spectrul tipurilor de iubire; ca un Pomicultor [urât cuvânt] ce curăță un copac de crengi vii, verzi, dar care, el știe, că sunt inutile, mai mult – dăunătoare! Autorul vine să purifice actul iubirii, înlăturând multe pseudo-iubiri acceptate de societatea contemporană. Descrie cu amănuntul “iubirea frățească”, “..maternă”, “..erotică”, “..de sine”, “.. de Dumnezeu”. Apropo, se menționează clar că cel care nu se iubește pe sine, nu are încredere în sine [a nu se încurca cu narcisismul] nu posedă capacitatea de a iubi nici în cuplu. La fel, cei care nu pot iubi pe toți împrejur, nu se pot iubi pe sine ș.a.m.d.
Lectura este împărțită în două segmente mai importante – “Teoria iubirii” și “Practica iubirii”.
Teoria iubirii
Se pornește de la “geneză”, cea mai profundă nevoie a omului, este cea de a depăși izolarea. Dea lungul istoriei, societățile au recurs la diferite soluții; autorul enumerând și descriind în parte fiecare din ele, ajunge și la cea mai completă soluție – izolarea poate fi depășită prin realizarea uniunii interpersonale, a fuziunii cu o altă persoană, în iubire.
Iubirea este o activitate, un act de dăruire, ce se bazează pe mai multe elemente: grijă, responsabilitate, respect și cunoaștere.
“..iubirea înseamnă uniune cu condiția păstrării propriei integrități, a propriei individualități.. În iubire, apare paradoxul că două ființe devin una și rămân totuși două.”
Practica iubirii
În practica iubirii, Erich Fromm pornește de la câteva elemente fundamentale care sunt necesare în stăpânirea oricărei arte, și anume: disciplina, concentrarea, răbdarea și preocuparea majoră. Concentrarea și răbdarea sunt două practici greu de obținut în condițiile societății noastre. Toate mecanismele sunt construite invers. La serviciu trebuie să fim multitasking, avem la dispoziție mașinării care fac totul să se miște, să se producă mai repede. Fiecare secundă este contorizată. Când mâncăm – privim televizorul, când discutăm – ne uităm în smartphone, când facem sex – ne gândim cu ce ne îmbrăcăm mâine, când așteptăm – planificăm ce să mâncăm azi seara. Gândiți-vă, când a fost ultima oară când v-ați oprit și pentru zece minute nu ați făcut nimic. De exemplu simplu să te așezi și să stai, concentrat la nimic, gonit de nimeni. În general ați trăit așa momente? Această fobie permanent de a ne simți ocupați vine de la aceeași frică de izolare, singurătate. Căutăm să fim utili, eficienți, productivi.
“În mod paradoxal, capacitatea de a fi singur este condiția capacității de a iubi”.
Cartea se încheie cu încă trei condiții/atitudini obligatorii: credința, curaju și activitatea. “..Iubirea este o activitate; dacă iubesc sunt într-o stare de continuă preocupare activă pentru persoana iubită, și nu numai pentru persoana iubită.”.
—
Nu sunt sigur că stimatul E. Fromm a dat un titlu potrivit operei sale. Eu aș numi-o mai degrabă “Arta de a fi om”. Dânsul de la început până la urmă ne îndeamnă cum să trăim corect, ce e bine să căutăm în viață, care sunt mijloacele și procedeele potrivite pentru aceasta. Pentru a ajunge a iubi, este nevoie să ne perfecționăm mult ca ființe umane. Să tăiem, adăugăm și modelăm ca într-o sculptură. Și am puternica convingere că odată ajunși acolo iubirea de care povestește autorul va veni de la sine.
—
Artele marțiale m-au învățat să nu caut victorie în toate, ca să o obțin în puține. Sună paradoxal, dar așa cum nu asta e subiectul, nu mă voi adânci. Chiar dacă actul iubirii a fost ridicat la un standard aproape intangibil în cele 100 de pagini, contează tendința, calea spre acesta. [când vorbesc despre standardele impuse de scriitor, nu o fac cu urmă de acuzație, dânsul simplu a dezvăluit, nu a inventat] Dacă după citirea cărții o să reușiți să deveniți mai răbdători sau să vă iubiți colegii de lucru, sau să ascultați sincer în fiecare seară iubita, să vă puteți concentra la un singur lucru, să tăceți două ore, să mergeți pe jos fără a asculta muzică, să dăruiți fără a aștepta mulțumiri, să zâmbiți la străini, să să să să să să să să … atunci Erich Fromm a obținut încă o victorie și voi tot.
—
Dacă ar fi să fac o analogie, această carte e un fel de ”Alchimistul” a lui Coelho, pur și simplu trebuie citită, un ghid în arta de a trăi.
scriu noaptea, public ziua, deci noapte bună, vă iubesc.
Love Andrei.
Când emoțiile te domină, e bine să faci o pauză.